6Feb

Primul meci din zona Ardealului

După un drum de peste 8 de ore, echipa Tricolorul LMV Ploiești a ajuns în orașul Dej, locul unde mâine, de la ora 18:00, va întâlni echipa locală, CS Unirea. Team situat în partea a doua a clasamentului, mai precis pe locul VIII, la egalitate de puncte, 22, cu Dinamo București. Formație pe care băieții noștri au învins-o, sâmbătă, 3-0, chiar în Ștefan cel Mare.

Meciul cu dejenii se dispută în devans, el contând pentru ultima etapă a sezonului regulat, cea de-a XXII-a.

La Ploiești, în tur, ploieștenii s-au impus cu 3-0 (25-22, 25-23, 25-20) la capătul unui joc echilibrat, tranșat destul de greu, mai ales în primele două seturi.

Un meci deloc ușor

Partida se anunță una grea, antrenorul Sergiu Stancu opinând că echipa gazdă are în componență câțiva jucători cu experiență care pot pune probleme adversarilor.

Iată declarația tehnicianului nostru:

“Echipa gazdă este una valoroasă având în componență jucători cu experiență precum Talpă, Răileanu, Grigoraș sau Suson. Voleibaliști care au jucat și pentru echipa națională, sportivi cu talie și deosebit de percutanți. Nu vom avea un meci ușor dacă nu-l vom trata cu maximum de atenție. Am deplasat tot lotul dar componența lui, pe foaie, va fi cunoscută doar la ora partidei, ușoarele probleme de sănătate putând modifica componența primului șase!”

Partida de mâine, cu CS Unirea Dej, va fi arbitrată de Ionuț Buciu (Zalău) și Mircea Rus (Cluj Napoca) iar observator din partea federației de profil Gigi Dumitru (Baia Mare).

Deplasare infernală

Vizavi de deplasarea până în orașul clujean aflat la confluența celor două râuri Someș, aceasta s-a realizat în peste 8 ore de mers întins. A existat și o pauză de 45 de minute, la Târgu Mureș, necesară dejunului.

Odată ajunși, Olteanu&Co. s-au cazat la hotelul Elyon. Imediat după meciul de mâine, “tricolorii” se vor deplasa direct către Baia Mare, oraș aflat la circa 100 de kilometri de Dej.

Acolo, elevii lui Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu vor întâlni, sâmbătă, echipa Știința Explorări. Meciul contează pentru etapa a XIX-a și va începe la ora 18:00.