10feb.

Victorie de justețe în Maramureș

Sala Sporturilor “Lascăr Pană” din Baia Mare a găzduit unul dintre meciurile importante ale etapei a XIX-a din Divizia A1, CS Știința Explorări Baia Mare – Tricolorul LMV Ploiești.

Un meci care, potrivit programării inițiale ar fi trebuit să se joace la Ploiești numai că oficialii celor două grupări au făcut rocada. Reamintim, în partida tur desfășurată la Sala Sporturilor “Olimpia”, elevii lui Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu s-au impus cu 3-0 (25-22, 25-16, 25-17).

Favoriți, egal câștigători!

În această seară, Olteanu&Co. și-au demonstrat statutul de favoriți. Un joc impecabil și o victorie în trei seturi care scutește de prea multe comentarii: 3-0 (25-12, 25-17, 25-23) după numai 67 de minute de joc.

O izbândă venită după victoria precum un duș scoțian repurtată “a la Pyrrus”, miercuri, la Dej, în meci devans contând pentru ultima etapă.

A fost moralul pe care elevii lui Stancu l-au recăpătat în perspectiva ultimelor etape și, mai mult, cu puțină vreme înainte de play-off.

Coach-ul echipei ploieștene a folosit un sextet cu Carrasco, Jorna, Duschov, Lică, Olteanu și Bissette și cu Kroiss libero, team care a fost suplinit doar cu prezența lui Kullo, pe finalul setului al treilea.

Atacul, cu Lică (23 puncte), Olteanu (18) și Jorna (17) a fost mult peste cel al gazdelor de la care au strălucit doar Țuțea (18 puncte) și Nagy (12). La capitolul „serviciu”, bulgarul Duschov a fost imbatabil, cu 14 servicii “tematice”, urmat de Olteanu (14) și Jorna (13). Iar la recepție, olandezul Jorna și-a arătat disponibilitatea, cele 20 de preluări perfecte ducându-l în top “specialitate” alături de Kroiss (13) și Olteanu (10).

Rămâne un plus, față de jocul de la Dej, rata de eroare a serviciului – doar 13 “greșite”! – fiind la jumătate față de ce s-a întâmplat în orașul clujean aflat la confluența celor două râuri Someș.

Echipa a părăsit, deja, Maramureșul și se va întoarce în județul Cluj acolo unde, marți, 13 februarie, va disputa partida contând pentru etapa a XX-a a Diviziei A1.

Rezultatele acestei etape

CSM București – VM Zalău 3-2 (25-20, 16-25, 25-19, 20-25, 15-10)

CSȘ 2 CNE Baia Mare – Universitatea Cluj 0-3 (12-25, 12-25, 15-25)

Dinamo București – CSU “UV” Timișoara 3-0 (25-14, 25-17, 25-15)

SCM “U” Craiova – Steaua București 1-3 (25-21, 25-27, 24-26, 22-25)

Arcada Galați – Unirea Dej (meciul se joacă la ora redactării acestei cronici)